joi, 27 martie 2008

Arta razboiului

Arta razboiului....este sa fii atent la scopul din spatele scopului declarat.
Ok.Asta suna interesant.Adica parerea mea e ca atunci cand multi nu sunt copti la minte, si ma refer aici la cruda batalie dintre sexe, atunci acestia aplica arta razboiului si de fapt isi coc mintea degeaba si-ntr-un mod foarte neinspirat.
Cert e ca barbatii sunt barbati iar femeile femei.Fiecare are caracteristicile propriei "specii" ca sa spun asa fara sa am un caracter prea acid sau himeric.Barbatii sunt copii mari si la 30 de ani.Unii dintre ei...asa ca e pacat sa aplici teorema cruda a catapetesmei care te izoleaza si sa zici ca : Gata.La urmatoarea relatie nu am de gand sa mai ridic un deget.Nici nu stii cum descoperi o fiinta care sa fie acolo pentru tine 24/24 , o valoarea care sa te initieze si pe tine in alte domenii necunoscute sau straine tie, nici nu stii cum gasesti partea lipsa a puzzle-ului din viata ta.De la care ai ce invata.E pacat sa arzi totul mocnit fara sa consumi relatia si s-o fructifici intr-o maniera deosebita.Barbatul oricum trebuie sa fie barbat.Barbat, trebuie sa fie acela care sa te faca sa vrei sa te schimbi,barbat trebuie sa fie acela care sa te faca sa-ti doresti o schimbare, care sa te faca sa te modelezi,sa te sculpteze asa cum lutul devine opere de arta,asa cum marea taie in stancile de pe marginea ei figuri antice,asa cum mana omului decupeaza lemnul si-l transpune in mii de figuri.
Hmm...sunt unii care spun ca de mersul unei relatii iti dai seama chiar din prima luna.Altii spun ca nu e asa, ca de fapt primele 4 luni sunt cele mai importante si decisive.Pentru ca atunci formezi constiinta relatiei, atunci il cunosti pe celalalt cat de cat si incepi sa-i anticipezi cateva din reactii, incepi sa-i cunosti placerile si dezgusturile.Este aceeasi etapa ca si cea a invatatului mersului, a invatatului vorbitului, a primilor pasi din intreaga noastra existenta.
Apoi cei dintai spun ca de fapt cei care si-au expus parerea cu cele 4 luni au dreptate doar ca atunci intervine o schimbare.Acea schimbare din multe relatii care te face sa te " acomodezi " atat de tare incat sa simti in interior ca te schimbi
chiar tu.Dar ca intr-un final ajungi sa reprosezi acest fapt cu urmatoarele cuvinte : Tu m-ai facut sa fiu asa! Iar atunci se duce dracului bineinteles...totul!
Dar chiar daca e sa fie asa e mult mai placut sa-l inveti pe cel de langa tine practic.Sa-l stii tot.Ca apoi oricum ramane un gol si te gandesti ca tineai totusi.Chiar daca voi barbatii nu recunoasteti.
La fel cum nici noi femeile nu recunoastem ca ne gandim la sex de mai multe ori decat o faceti voi.Dar ma rog, asta e o alta discutie.
Este o arta trecutul peste trecut.O constructie dubioasa care-ti arata ca desi faceai cu fostul anumite chestii, urmatorul o sa faca la fel doar ca n-o sa-l privesti ca pe un actual ci ca pe un viitor-fost.Bine..Aici conteaza foarte mult sa stii cum sa te balansezi in asa fel incat sa-ti poti permite sa
treci mai departe fara sa te gandesti la trecut cu dezamagire si regret.Urate sunt zilele acelora care traiesc din amintiri.Pentru ca lumina din amintiri se transforma intr-un intuneric "rosu" care-ti bantuie sufletul si nu te lasa sa respiri fara sa te simti sufocat si fara sa te simti pustiit si dornic sa reactualizezi ce ai pierdut.
Trebuie sa realizezi ce a fost bun si sa valorifici in continuare.Trebuie sa realizezi ce a fost rau si sa lasi urmele trecutului sa fie sterse de cele ale timpului.
Deopotriva mi se pare deplasata si ideea omului de geniu: sacrificiul pentru iubire.implinirea prin absolut.Un cacat!Lasi de la tine totul o data, de doua ori...chiar si de trei ori.A patra oara te doare si tipi.A cincea oara nu mai suporti si urli din adancul sufletului tau pentru ca durerea e prea mare si n-o poti suporta.Tot trebuie sa vociferezi cumva.Nu te poti sacrifica complet.Ai fi un idiot.Nu asa transcenzi.Renuntand.Pentru ca practic asta e.Renuntare.
Ai putea sa lasi totul de la tine pentru cea care ti-a dat viata.Singurul creator suprem caruia ii poti adresa cuvinte, fapte...Singurul creator suprem care ti-a dat sangele sau si te-a crescut de mic.Si atunci nu sunt inca sigura ca ai putea face asa ceva.Pentru ca aici intervine alte teorie dintre parinti si copii.Cea a indepartarii lor...Nici pentru mama n-ai putea sa renunti la tot.Ai spune ca si-a trait viata si in mod normal ai incerca sa te indepartezi de dansa ca sa poti evolua.De multe ori e amuzant ca tocmai cei care infiripa relatii stranse cu parintii pleaca primii.Ceilalti raman tot langa ei pentru ca deja ... s-au obisnuit,sunt blazati.Si sunt irascibil.
De multe ori e un factor de impuls treaba cu "desprinsul de cuib".Dar nu mereu pentru ca daca stai bine si te gandesti a te rupe de origini nu e cel mai intelept sau inspirat lucru.Parerea mea e ca a reusi in viata e sa stai langa originile tale sa le apreciezi pe cat de mult dar sa ai totusi temperamentul tau sa te formezi tu singur din mai multe exemplare ..ba de la mama ba de la tata ba etc..ba de la vecinu d peste strada si tot asa.Sa incerci tu singur sa faci ceva.Sa te formezi dintr-un abis.
Mai este aici un punct despre care as vrea sa vorbesc...Despre deceptii.Despre maturitatea aia interioara.Cum se trece peste ca sa nu simti durerea fara sa te chinui prea mult?
Eu una intai fierb in suc propriu.Gandesc mii de variante, ma agit , ma strofoc, rezolv, gasesc solutii sau finaluri.Apoi deschid gura si vorbesc cu oameni inteligenti.Apoi ma resemnez, ma calmez si ma obisnuiesc cu gandul.Si apoi iar o iau de la inceput pana cand ...stiti si voi.
First cut is the deepest.Then everything feels the same.Intr-un final imi iau timp pentru mine.Ma reasez la locul meu si vad ce a fost frumos si ce a fost urat.Las greul la o parte si incep o noua etapa ... Pare simplu.Dar mie tot procesul asta complicat al intregului mecanism uman imi mananca din viata zile,saptamani, luni si chiar ani.De aceea nu vreau sa pierd ce imi este drag.De aceea ma lupt cu oricine pentru fiecare farama.Desi par diplomata si relaxata, calma...Am o privire rece si suparata.Atunci e durerea mea.Si chiar expusa...nimeni nu mi-o poate citi pe chip.
Asa ca oamenii ori ii schimbi tu pe ei, ori te schimba ei pe tine.Asta e de fapt arta razboiului...
A privi dincolo de dorinte,de asteptari, a privi dincolo de fiinte, de vorbe, de fapte, de actiuni.Totul pentru a persevera fara a te ancora in universul cel himeric.Nu trebuie sa crezi fiecare cuvintel al lor.Oamenii spun multe lucruri, fie ele frumoase, fie ele si urate, fie ele spuse la nervi sau cu buna stiinta.Totul pentru tine.Totul pentru ei.Totul pentru noi toti.Arta razboiului implica intreg Universul pentru a-ti indeplini vointele oarbe.
Si totusi care e Arta Universului?

...

Sa poti purta un Razboi in doi.

Niciun comentariu: